PLAGIATORI SECURISTI si JURISTI. MAREA FARSA a ALEGERILOR.

De mult nu am citit interviu mai grețos: ministrul Curaj chestionat de domnul Robert Stan de la Agerpres. „Consideraţi cercetarea o prioritate?” :))) Trebuia să răspundă: „Nu, fraiere”. Dar Curaj nu se lasă mai prejos și-i trage niște perii lui Iohannis: „Cred în România educată şi cred că trebuie să ne dăm această şansă: de a participa la construcţia propriului viitor”. Profund. Cuvintele „plagiat” și „Tobă” nu apar în acest interviu.  

De vreun an şi ceva o tot aud pe aia cu "acoperiţii din Justiţie". Dar azi, când şeful Parchetului a ajuns un plagiator crescut chiar la academia SRI, nimeni nu mai zice o vorbuliţă. Chiar e aşa de greu să ne gândim că SRI îl ţine pe băietu ăsta de...- scuze, am băut un pahar de gin - şi o să i le stoarcă dacă nu dansează la comandă? Pentru că, pe legislaţia lui Curaj, singura instituţie care poate decide că Licu a plagiat este chiar Academia Naţională de Informaţii.  


Studiile procurorului general interimar Bogdan Licu: dreptul la Spiru Haret, când avea 22 de ani (în 1991), masterat la SRI, curs post-universitar la Colegiul Național de Apărare și un doctorat plagiat cu Gabi Oprea. Teza de plagiat se intitulează: „Coruptia – risc major la adresa securitatii nationale” :))))  


Nu sunt în fan clubul guvernului de tehnocrați, dar când văd șacalii din PNL, în frunte cu rozătoarea Mișu Voicu, molfăind guvernul Cioloș pentru că nu repară imbecilitatea făcută de ei și de Iohannis în vara lui 2015, știu destul de clar cu cine țin. Băi, când ați dat legea aia, a localelor, ați procedat ca ultimii mafioți. Ați umplut-o de bariere ca să blocati independentii și partidele mici, iar voi și PSD să vă împărțiți țara și să nu vă mai scoată nimeni din primării nici în 2020. Iohannis a tăcut, scuze, ca animalul acela simpatic care se taie la Crăciun ajuns în lanul de popușoi. Vin acu Tase Atanasiu, Orban și Mișu Voicu să ne explice cum e cu democrația. Pe bune? Vă urez ca otrava aia de madame Firea să ștearga podeaua cu Bușoi al vostru. Siktir la două tururi.